Mercedes decide azi daca va folosi noile updateuri la SIngapore

Mercedes decide azi daca va folosi noile updateuri la Singapore
   In prima parte a zilei de marti a testelor pentru tinerii piloti ce se desfasoara la Magny-Cours, Sam Bird a testat o noua evacuare pentru Mercedes, asemanatoare celor folosite de catre Red Bull, McLaren, Ferrari si Sauber, bazata pe efectul Coanda, iar in cea de a doua parte a sesiunii de ieri, echipa germana a evaluat noul sistem dublu DRS. 

   Cu toate ca a efectuat 95 de tururi, Sam Bird a fost insa cel mai lent dintre cei trei piloti participanti la aceste teste. Motivul nu este legat de performanta monopostului W03, ci datorita faptului ca echipa s-a concentrat mai degraba pe obtinerea de date esentiale evaluarii impactului acestor componente noi.

   Este inca devreme sa stim daca aceste updateuri dau rezultate. A fost prima zi in care am mers cu aceste componente noi si ne-am concentrat pe acumularea de informatii. Ziua de miercuri poate va fi mai mult indreptata spre performanta, dar deocamdata totul este bine.

   De asemenea, conform pilotului britanic, se pare ca de abia dupa a doua zi de teste de azi (miercuri) se va decide daca aceste componente noi vor fi folosite in cursa urmatoare din Singapore sau nu.

   Aceasta intrebare nu isi va gasi raspuns azi (marti). Raspunsul s-ar putea sa vina maine seara.