Operatii estetice pentru monoposturile din sezonul 2013

Operatii estetice pentru monoposturile de anul viitor
   Monoposturile din acest an au produs un oarecare soc in randul fanilor Formulei 1 datorita unui design nu tocmai placut ochiului, catalogat de foarte multe ori si cel mai adesea drept  "urat". Acest lucru se datoreaza noilor modificari in regulament, care prevad o inaltime mai mica in zona aripii fata si a nasului monopostului, din motive de siguranta. 

   Astfel, in adoptarea masurilor impuse de catre FIA, designerii au venit cu acest nas in trepte al monoposturilor, care insa, din punct de veder estetic, este unul dintre cele mai urate desene din istoria Formulei 1. Singurele echipe neafectate de aceasta masura sunt McLaren si Marussia. Asta deoarece McLaren, inca de anul trecut, a dezvoltat monopostul cu o inaltime mai mica decat a competitorilor, in timp ce Marussia are o colaborare tehnica cu echipa britanica, automat adoptand acelasi stil.

   Iata insa ca, pentru sezonul 2013, echipele au ascultat vocea fanilor si au cazut de acord, in unanimitate, sa scape de acest design, prin acoperirea "treptei" din nasul monoposturilor cu o placa laminata, care sa nu aiba nici un alt rol, aerodinamic sau de orice fel, dupa cum explica directorul tehnic de la McLaren Paddy Lowe.

   Am cazut de acord asupra unei reguli care permite folosirea unui panou, ceea efectiv inseamna ca monoposturile actuale cu acest design pot acoperi acea "treapta". Felul in care a fost gestionata situatia este de asa natura incat dimensiunea panoului este limitata, pentru a nu putea oferi un avantaj aerodinamic si, de asemenea, sa nu aiba nici un impact pentru viitor.