Nick Heidfeld isi doreste o revenire in Formula 1

Nick Heidfeld isi doreste o revenire in Formula 1
   Nick Heidfeld a fost unul dintre pilotii care au fost priviti foarte bine in Formula 1 de-a lungul anilor, insa modul in care a fost data afara de la Lotus la mijlocul anului trecut nu a fost unul prea placut pentru german. Cu toate acestea, Heidfeld, in varsta de 35 de ani, spune ca nu si-a pierdut speranta intr-o revenire in F1. Cu toate acestea insa, Heidfeld nu este atat de nerabdator incat sa accepte sa piloteze pentru orice echipa, el urmarind un post la o echipa competitiva.

   Nu sunt la o varsta la care sa spun ca voi incerca altceva. Si asta deoarece iubesc Formula 1 prea mult. Trebuie sa am in perspectiva faptul ca va trebui sa pot fi competitiv. Daca acest lucru nu este realizabil, nu vreau sa revin. 

   Referitor la modul in care a fost dat afara de catre Lotus anul trecut, Heidfeld recunoaste ca este inca suparat pe fosta sa echipa:

   Este nevoie sa treaca ceva timp pentru a te obisnui cu asta. Este un proces de durata care inca nu s-a terminat. A fost foarte greu pentru mine cand acest lucru s-a intamplat.  

   In acest an, germanul a pilotat in diverse competitii auto si spune ca inca nu si-a facut planuri concrete pentru sezonul 2013.

   Am inceput sa port unele discutii, sa ma gandesc la anumite lucruri. Am mai multe posibilitati, voi vedea in ce directie ma voi indrepta.